LTC Objectives

Asociația acționează în vederea atingerii următoarelor obiective de dezvoltare ale Polului de Competitivitate în domeniul medical, al științelor vieții și al medicinei informatice

Implementarea direcțiilor de dezvoltare prevăzute de Strategia Digital Mureș;

Implementarea direcțiilor de dezvoltare prevăzute de Strategia Polului de Competitivitate;

Implementarea de proiecte comune de investiții, cercetare-dezvoltare, soft și training;

Consolidarea sectorului medical regional prin crearea unor centre de cercetare-dezvoltare și creșterea ponderii produselor cu valoare adăugată mare;

Integrarea ofertei educaționale cu nevoile mediului de afaceri;

Menținerea resurselor umane din domeniul medical și al domeniilor conexe în Regiunea Centru;

Atragerea de noi resurse și investiții;

Dezvoltarea rețelei de tip Pol de competitivitate;

Elaborarea, implementarea și revizuirea strategiei de dezvoltare a Polului de competitivitate;

Inițierea unor proiecte de interes comun pentru membrii Polului de competitivitate;

Identificarea surselor de finanțare care ar putea fi accesate de către Polul de competitivitate și membrii acestuia;

Creșterea vizibilității Polului de competitivitate și a serviciilor oferite de către firmele asociate, atât la nivel național cât și internațional;

Sprijinirea creării unor echipe de lucru în cercetare-dezvoltare pe diferite domenii de interes pentru membrii asociației și consolidarea sistemului de transfer a rezultatelor cercetării de bază către întreprinderile membre ale Polului de competitivitate;

Reprezentarea Polului de competitivitate la nivel intern și internațional;

Încheierea unor parteneriate în domenii comune de lucru cu alți Poli de competitivitate din țară și din străinătate cu același domeniu de activitate pentru realizarea unui transfer de expertiză;

Facilitarea participării la târguri și expoziții locale, regionale, naționale și internaționale;

Organizarea unor programe de formare continuă pentru personalul din cadrul membrilor Polului de competitivitate;

Acțiuni de lobby la nivelul instituțiilor publice locale, județene și naționale.

Scopul Asociației LifeTech City este de dezvoltare a activităților din cadrul “Polului de competitivitate în domeniul medical, al științelor vieții și al medicinei informatice”, precum și prestarea de servicii pentru afaceri. Managementul Polului de Competitivitate este asigurat de către societatea SC „The Science City for Research and Medical Informatics SA”, în baza mandatării sale prin Acordul de parteneriat semnat de către parteneri.